16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTurcia și Grecia reiau, după cinci ani, negocierile privind resursele din estul...

Turcia și Grecia reiau, după cinci ani, negocierile privind resursele din estul Mediteranei

Guvernele din Turcia și Grecia reiau, după cinci ani, negocierile privind resursele de gaze naturale din estul Mării Mediterane.

Prima zi a noii runde de negocieri va fi luni, 25 ianuarie 2021, urmând a se desfășura la Istanbul (Turcia), anunță agențiile internaționale de presă.

Delegaţia Turciei este condusă de ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Sedat Onal, iar delegația Greciei este condusă de diplomatul Pavlos Apostolidis. În ultimii ani, acesta a fost ambasador al Greciei în Cipru și a fost consilier la Ambasada Greciei din Turcia. Anterior, Pavlos Apostolidis fusese șeful serviciului de informații al Greciei, Ethnikí Ypiresía Pliroforión (EYP).

Ambele țări, Grecia și Turcia, dețin Zone Economice Exclusive (ZEE) în Marea Egee, zone pe care Turcia vrea să le pună în discuție la negocierile cu Grecia.

Ambele țări sunt membre NATO, iar Grecia este și membru al UE – Turcia încercând fără succes, de ani de zile, să devină și ea membră a Uniunii Europene.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă