20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalTurişti evacuaţi în Thailanda în aşteptarea furtunii tropicale Pabuk

Turişti evacuaţi în Thailanda în aşteptarea furtunii tropicale Pabuk

Insulele, populare printre turişti în special în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost golite treptat începând de miercuri, turiştii fiind transportaţi cu feriboturile către restul Thailandei, înotul fiind interzis.

Pabuk, prima furtună tropicală care loveşte Thailanda în afara sezonului musonilor în ultimi 30 de ani, este aşteptată să lovească cele două insule precum şi Koh Samui vineri noaptea, pentru ca apoi să se îndrepte către restul ţării.

Nu a fost emis oficial un ordin de evacuare, însă turiştii au părăsit insula. „Cred că insulele sunt aproape goale … între 30.000 şi 50.000 de persoane au plecat”, a declarat Krikkrai Songthanee, liderul districtului Koh Phangan, pentru AFP.

Primarul din Koh Tao a declarat că bărcile către oraşul Chumphon erau pline de turişti, însă câteva mii de persoane au rămas pe insulă.

Pabuk va aduce un vânt 140 km/h însă cel mai probabil nu va evolua într-un taifun, conform prognozelor meteorologice.

„Ne aşteptăm la valuri înalte de 5-7 metri. În mod normal în Golful Thailandei valurile ating doar doi metri”, a declarat Phuwieng Prakammaintara, directorul general al Departamentului Meteorologic din Thailanda.

„Este dificil de prezis cât de severă va fi furtuna aşa că oamenii ar trebui să respecte recomandările autorităţilor”, a adăugat el.

Pe insula Koh Samui, un bărbat rus s-a înecat miercuri după ce familia sa a ignorat avertismentele de a nu intra în mare.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

VIDEO. Limitator inteligent de viteză montat la Snagov

La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă. Un...
Ultima oră
Pe aceeași temă