19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalTuriștii furați la metroul parizian pot depune mai ușor plângeri

Turiștii furați la metroul parizian pot depune mai ușor plângeri

Formularul în franceză şi în engleză, pus la dispoziţie în şase gări şi staţii ale reţelei de transport public din capitala franceză, poate fi completat de victime cu ajutorul unui agent al Regiei de Transport Paris (RATP), a anunţat miercuri compania publică într-un comunicat comun cu Parchetul din Paris şi Prefectura Poliţiei din Paris.

Potrivit RATP, aproape 50 de milioane de turişti vin în fiecare an în regiunea pariziană, dintre care 40% sunt străini. Dintre aceştia, mai mult de trei sferturi folosesc metroul şi aproape jumătate Reţeaua Express Regional (RER).

“Formularul va fi transmis direct Parchetului din Paris. Aceasta va fi valabil pentru furturile ‘simple’, adică fără violenţă şi fără posibilitatea de a identifica imediat persoana vinovată şi ale căror prejudicii nu vor depăşi 1.000 de euro”, explică RATP.

Acest nou serviciu, experimentat din 20 august, “este menit să faciliteze şi să accelereze demersurile victimelor”, pentru ca acestea să poată solicita rapid firmele de asigurări.

Procedura ar urma să aducă de asemenea “un câştig de timp important poliţiei, victimele păstrându-şi cu toate acestea posibilitatea, dacă vor dori, să-şi facă depoziţia direct la un comisariat sau la o brigadă de jandarmerie, la alegerea lor”, precizează comunicatul.

Deocamdată, dispozitivul se limitează la şase staţii ale RATP cel mai frecventate de turiştii străini, printre care “Opera”, “Charles de Gaulle-Etoile” sau “Saint-Michel-Notre Dame”.

Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă