15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUcraina prelungește cu o lună restricțiile anti-COVID

Ucraina prelungește cu o lună restricțiile anti-COVID

”Toată lumea s-a săturat de această carantină”, a spus Zelenski în faţa responsabililor guvernamentali, potrivit serviciului său de presă.

Ucraina a impus în luna martie măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, pe care le-a relaxat parţial începând din luna mai pentru a permite redresarea economiei. De atunci, ”carantina adaptivă”, procedură prin care pot fi menţinute sau instituite restricţii antiepidemice, este prelungită lunar.

Această măsură, care expiră la 31 iulie şi a cărei prelungire a fost solicitată de guvern pentru încă o lună, prevede în special purtarea obligatorie a măştii şi respectarea unor reguli stricte în restaurante şi locuri publice.

”Avem nevoie de un cadru clar privind modul cum vom continua (această măsură), astfel încât oamenii să fie în siguranţă, afacerile să poată funcţiona, astfel încât economia să nu intre într-o pauză. Aşadar, o voi extinde încă o lună, dar nu mai mult”, a indicat şeful statului ucrainean. Prin urmare, dacă Zelenski nu se va răzgândi, restricţiile antiepidemice ar urma să înceteze în Ucraina la finele lunii august.

Această ţară cu circa 40 de milioane de locuitori a înregistrat până în prezent 56.455 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.445 de decese. Numărul noilor cazuri de infectare a crescut îngrijorător în ultimele săptămâni, pe fondul nerespectării măsurilor preventive de către populaţie. Ucraina a raportat joi 848 noi cazuri şi 18 decese în ultimele 24 de ore.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă