15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalUcrainean, condamnat la închisoare în Rusia, pentru terorism

Ucrainean, condamnat la închisoare în Rusia, pentru terorism

Pavlo Grib a fost găsit vinovat de “complicitate la terorism” şi condamnat la şase ani de închisoare, a precizat pentru AFP Aliona Katkalo, purtătoare de cuvânt a tribunalului militar din Rostov-pe-Don care l-a condamnat, scrie Agerpres.

Pavlo Grib, care suferă de ciroză la ficat şi de alte boli, a dispărut în 2017 când se afla în Belarus, unde s-a deplasat pentru a se întâlni cu un prieten care venea de la Soci, staţiune balneară din sudul Rusiei, conform familiei sale.

În cele din urmă i-a fost găsită urma într-un centru de detenţie provizorie din Rusia, iar autorităţile ucrainene au afirmat că tânărul a fost “răpit” în Belarus de serviciile speciale ruse.

Justiţia rusă l-a acuzat pe Pavlo Brib că a încercat să îşi convingă prietenul să organizeze un atentat cu bombă la Soci.

Tânărul neagă acuzaţiile şi intenţionează să intre în greva foamei, a precizat la sfârşitul procesului avocata sa, Marina Dubrovina, citată de agenţia RIA Novosti.

Potrivit tatălui său, Pavlo Grib suferă de hipertensiune cauzată de ciroza sa la ficat şi are nevoie să urmeze un tratament medical. “Dată fiind boala lui Pavlo, este o condamnate la moarte. El are nevoie de o operaţie de urgenţă sau va muri”, a afirmat pentru AFP Igor Grib.

Ministerul de Externe al Ucrainei a denunţat la rândul său “o încălcare flagrantă a drepturilor omului”, acuzând Moscova că neagă “dreptul la un procesul echitabil” şi “dreptul la viaţă”.

Uniunea Europeană a făcut apel la Rusia să îl elibereze pe tânăr, care, în opinia sa, este închis “fără o acuzaţie clară”.

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt la cel mai scăzut nivel după venirea la putere la Kiev a autorităţilor pro-occidentale în 2014, urmată de anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi de un război cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei care a făcut peste 13.000 de morţi.

Numeroşi ruşi şi ucraineni au fost condamnaţi în cele două ţări pentru cazuri de “spionaj”, “terorism” sau “înaltă trădare”. Moscova şi Kievul îşi consideră cetăţenii condamnaţi drept “prizonieri politici”.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă