14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalUn american, supravieţuitor al atacurilor de la 11 septembrie, a murit în...

Un american, supravieţuitor al atacurilor de la 11 septembrie, a murit în atentatu din Kenya

Spindler se află printre cei ucişi marţi într-un atac terorist la un hotel din Nairobi, a informat compania pe care el a fondat-o.

El ar fi împlinit 41 de ani săptămâna viitoare, au declarat părinţii săi pentru postul KTRK.

Spindler era consilier pentru investitori, au declarat părinţii săi iar acest lucru l-ar fi adus în Nairobi.

Spindler era fondatorul, CEO şi directorul de management al I-DEV International, o firmă de consiliere care încearcă să crească afacerile din ţările în curs de dezvoltare.

Înainte să îşi înfiinţeze propria companie, el a lucrat la World Trade Center în New York. Spindler a ajuns târziu la locul de muncă pe 11 septembrie. El ieşea de la metrou în momentul în care primul turn a picat.

Ulterior, el s-a alăturat programului de voluntariat Peace Corps în Peru. Acolo, el a ajutat fermierii să se dezvolte pentru a-şi putea vinde produsele către pieţe mai mari.

Conform biografiei sale de pe site-ul I-DEV, el a contribuit la creşterea unei companii de agricultură care a ajuns să valoreze şapte milioane de dolari în perioada petrecută în Peru.

Spindler a ajutat la creşterea a peste 100 de afaceri medii sau mici în ţările aflate în curs de dezvoltare.

„Ne este dor de el. Este atât de trist că o persoană tânără, inteligentă este pierdută din cauza terorismului”, a afirmat mama sa, Sarah Spindler, pentru NBC News.

Douăzeci şi una de persoane au fost ucise în atacul de marţi într-un complex hotelier la Nairobi de către islamişti radicali.

Gruparea islamistă somaleză Al-Shabaab, care a revendicat marţi atacul, a anunţat miercuri că a acţionat ca represalii faţă de transferul Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE.
Cei cinci atacatori din cadrul grupării Al-Shabaab, afiliată Al-Qaida, s-au baricadat timp de 20 de ore şi au fost ucişi toţi.

Cele mai citite

Florin Piersic, în pericol. Actorul suferă de septicemie, o infecție generalizată în corp

Potrivit declarațiilor managerului Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan, actorul în vârstă de 88 de ani Florin Piersic se confruntă cu o infecție generalizată,...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...

Ce cred profesorii români că este important pentru elevii lor?

Corectitudinea științifică și actualitatea informațiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele școlare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă