18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn autocar s-a răsturnat în Germania. 22 de persoane sunt rănite

Un autocar s-a răsturnat în Germania. 22 de persoane sunt rănite

Un autocar care se îndrepta spre Berlin de la Stockholm s-a răsturnat vineri dimineaţă pe o autostradă care leagă capitala germană de oraşul Rostock din nord-estul ţării, provocând rănirea a 22 de a persoane, relatează DPA.

Şaisprezece dintre răniţi au fost transportaţi la spitale din apropiere cu elicopterul sau cu ambulanţa, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei de la Rostock.

Autocarul a virat spre dreapta autostrăzii şi a ajuns într-un şanţ, unde s-a răsturnat pe o parte, iar motivul accidentului este încă necunoscut.

Unul dintre pasageri a rămas blocat în autocar şi a trebuit ca salvatorii să intervină cu echipament de descarcerare, a precizat poliţia.

Autocarul avea 63 de pasageri din 22 de ţări, în principal din Scandinavia, şi doi şoferi, a menţionat sursa citată. Unul dintre şoferi, care tocmai schimbaseră tura, este printre cei răniţi.

Şoferul aflat la volan la momentul accidentului a fost examinat de medici la faţa locului. El a fost întrebat de poliţie despre cauza accidentului. Un test de alcoolemie a arătat că el nu consumase băuturi alcoolice.

O purtătoare de cuvânt a companiei, Flixbus, a confirmat că autocarul îi aparţine. Autobuzul turistic plecase din capitala Suediei şi se îndrepta spre Berlin, după ce făcuse opriri în Copenhaga şi Rostock.

Autostrada A19 a fost închisă pentru circulaţie în direcţia capitalei Germaniei de la ora locală 06.30 (04.30 GMT), dar a fost redeschisă la începutul după-amiezii, a precizat poliţia.

Compania germană de inspecţie rutieră DEKRA efectuează investigaţii şi autocarul a fost ridicat de pe autostradă. Nicio altă maşină nu a fost implicată în accident.

Nu mai puţin de 60 de persoane de la mai multe brigăzi de pompieri şi patru elicoptere au fost implicate în operaţiunea de salvare.

A fost înfiinţată o linie telefonică specială pentru cei care au nevoie de informaţii despre accident.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă