19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalUn general venezuelean îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte

Un general venezuelean îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte

Într-o înregistrare video transmisă pe Twitter, Yanez i-a îndemnat pe ceilalţi membri ai armatei să dezerteze şi a chemat populaţia să se alăture protestelor de sâmbătă împotriva lui Maduro.

După acest anunţ, comandantul forţelor aeriene venezuelene, Pedro Alberto Juliac Lartiguez, l-a acuzat pe Yanez de trădare şi corupţie, susţinând că acesta din urmă nu are soldaţi în subordinea sa, fiind însărcinat doar cu planificarea strategică.

Francisco Yanez este primul ofiţer de rang înalt care-l recunoaşte ca preşedinte pe Juan Guaido, liderul Adunării Naţionale venezuelene ce s-a autoproclamat preşedinte interimar pe 23 ianuarie şi a fost recunoscut imediat în această funcţie de preşedintele SUA, Donald Trump, precum şi de mai multe state latino-americane.

Cât despre poziţia Uniunii Europene, aceasta nu a ajuns la un consens asupra unei poziţii comune privind recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, mai ales din cauza opoziţiei Italiei şi a Greciei, potrivit agenţiei EFE. Totuşi, într-o în rezoluţie votată joi la Bruxelles, Parlamentul European l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept “preşedinte interimar legitim” al Venezuelei şi le-a cerut tuturor ţărilor Uniunii Europene să facă acelaşi lucru pentru ca blocul comunitar să adopte o”poziţie fermă şi unită”.

În schimb, Maduro este susţinut deschis de Rusia, care consideră că recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar legitim al Venezuelei reprezintă o încălcare a dreptului internaţional. ”Nici preşedintele SUA, nici Departamentul de Stat, nici Parlamentul European nu pot impune venezuelenilor un alt lider, inclusiv prin recunoaşterea autoproclamatului Guaido”, a declarat Leonid Sluţki, şeful comitetului pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat, care a comparat ceea ce se întâmplă în prezent în Venezuela cu cele petrecute în Iugoslavia, Irak, Libia, Siria sau Ucraina.

Cele mai citite

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă