15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUn nou incident în care este implicat statul iranian. Cea mai mare...

Un nou incident în care este implicat statul iranian. Cea mai mare navă a luat foc și s-a scufundat

Agenţiile de presă Fars şi Tasnim au relatat că eforturile de a salva nava Kharg, numită după insula care serveşte drept principal terminal petrolier pentru Iran, nu au reuşit.

Focul a cărui sursă este neclară a început în jurul orei 2.25, iar pompierii au încercat să îl stingă, a anunțat televiziunea de stat. Nava s-a scufundat în apropierea portului iranian Jask, la aproximativ 1.270 de kilometri sud-est de Teheran, în Golful Oman, lângă strâmtoarea Hormuz.

Mai multe fotografii care circulă pe reţelele sociale iraniene îi arată pe marinari care purtă veste de salvare cum părăsesc nava în timp ce în spatele lor se vede incendiul.

Kharg serveşte ca una dintre puţinele nave din marina iraniană capabile să asigure reaprovizionarea pe mare pentru celelalte nave. De asemenea, poate ridica marfă grea şi poate servi ca punct de lansare pentru elicoptere.

Nava, construită în Marea Britanie şi lansată la apă în 1977, a intrat în marina iraniană în 1984, după lungi negocieri care au urmat Revoluţiei Islamice din 1979 a Iranului.

Scufundarea navei marchează cel mai recent dezastru naval pentru Iran. În 2020, în timpul unui exerciţiu de antrenament militar iranian, o rachetă a lovit în mod eronat o navă lângă portul Jask, ucigând 19 marinari şi rănind 15. În 2018, un distrugător al marinei iraniene s-a scufundat în Marea Caspică.

Doi piloţi ai unui avion militar au murit, marţi, în urma unui incident produs pe un aeroport situat în vestul Iranului, informează postul iranian de televiziune IRIB, citat de agenţia Reuters.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă