16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUn seism cu magnitudinea 4,4 s-a produs în sudul Italiei

Un seism cu magnitudinea 4,4 s-a produs în sudul Italiei

Seismul s-a produs la ora locală 06:31 (04:31 GMT) şi a avut epicentrul la o adâncime de 11 kilometri în largul oraşului Scalea de pe coasta vestică a Calabriei, au precizat specialiştii italieni de la Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

“Cutremurul a fost resimţit de populaţie, dar nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite”, a anunţat într-un comunicat Agenţia pentru Protecţie Civilă din Italia.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă