19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalUn tribunal din SUA a dispus reunirea familiilor de migranți

Un tribunal din SUA a dispus reunirea familiilor de migranți

Cu excepţia cazurilor în care prezintă un pericol pentru copiii lor, părinţii trebuie reuniţi, în maximum 14 zile, cu copiii lor de până în cinci ani şi, în maximum 30 de zile, pentru toţi ceilalţi, conform acestei decizii a justiţiei consultate de AFP. Instanţa cere de asemenea administraţiei federale “să facă faţă circumstanţelor haotice pe care le-a creat”.

Plângerea a fost depusă de asociaţia de apărare a drepturile civice ACLU în numele unor migranţi anonimi împotriva poliţiei migraţiei (ICE), căreia judecătorul Dana Sabraw îi cere de asemenea “să facă tot posibilul pentru a facilita comunicarea” între familiile separate.

Începând din luna mai, acţiunile sistematice angajate împotriva părinţilor care traversează frontiera cu copiii lor au dus la separarea a peste 2.300 de minori, ceea ce a stârnit critici dure în SUA şi în străinătate.

Alte plângeri au fost depuse în numele unor migranţi, acuzând ‘traumatismul’ separării părinţilor de copii şi denunţând condiţiile ‘inumane’ de detenţie din centrele ICE.

Marţi, aproape 20 de state americane progresiste au depus plângere împotriva politicii migratorii a preşedintelui republican Donald Trump.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă