18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalUniunea Europeană vrea să stimuleze financiar ţările care acceptă imigranţi

Uniunea Europeană vrea să stimuleze financiar ţările care acceptă imigranţi

Comisia Europeană va prezenta marţi propuneri în sensul limitării afluxului de imigranţi spre Europa. Printre măsuri se numără subvenţionarea parţială a centrelor pentru imigranţi în ţările UE care acceptă astfel de structuri.

De asemenea, Executivul UE intenţionează să aloce stimulente financiare pentru cel mult 500 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană, a declarat un oficial comunitar citat de FT. Ţările care acceptă extracomunitari ar urma să primească 6.000 de euro pentru fiecare străin.

Planul stimulentelor financiare intervine în contextul în care mai multe nave cu imigranţi au fost oprite să intre în porturi din Italia de noul Guvern populist şi eurosceptic de la Roma.

Spania probabil va fi cel mai mare beneficiar al fondurilor, dat fiind că a primit peste 1.200 de imigranţi salvaţi din Marea Mediterană în ultima săptămână. La rândul lor, Franţa, Portugalia, Olanda şi Malta au acceptat imigranţi în ultimele săptămâni.

Prin oferirea de stimulente financiare ţărilor care contribuie la distribuirea extracomunitarilor, Bruxellesul speră să convingă Guvernul de la Roma să facă mai mult pentru a evita plecarea imigranţilor spre alte state europene.

Elementul central al planului este construirea unor “centre de control” în ţări UE, pentru procesarea cererilor de azil şi repatrierea imigranţilor respinşi.

Matteo Salvini, ministrul italian de Interne şi liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, vrea crearea unor “platforme pentru debarcarea imigranţilor” în afara Uniunii Europene, în nordul Africii. Ideea lui Matteo Salvini este susţinută de Austria şi de Horst Seehofer, ministrul de Interne al Germaniei.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă