23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalUrsula Von der Leyen îşi prezintă noua echipă pentru Comisia Europeană

Ursula Von der Leyen îşi prezintă noua echipă pentru Comisia Europeană

Von der Leyen şi-a dat luni acordul în ce priveşte lista comisarilor desemnaţi de statele membre, ce i-a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Uniunii Europene, listă pe care din partea României figurează Rovana Plumb. Noua Comisie Europeană va fi foarte aproape de paritatea de gen, pe listă difuzată luni figurând 13 femei şi 14 bărbaţi. Acceptul formulat de viitoarea şefă a executivului comunitar survine după o serie de interviuri oficiale pe care aceasta le-a susţinut în ultimele săptămâni cu fiecare dintre persoanele propuse de statele membre drept candidaţi la postul de comisar european.

Lista comisarilor desemnaţi
 

Lista propusă a comisarilor desemnaţi se prezintă astfel: Johannes Hahn (Austria), Didier Reynders (Belgia), Mariya Gabriel (Bulgaria), Dubravka Suica (Croaţia), Stella Kyriakides (Republica Cipru), Vera Jourova (Cehia), Margrethe Vestager (Danemarca), Kadri Simson (Estonia), Jutta Urplainen (Finlanda), Sylvie Goulard (Franţa), Margaritis Schinas (Grecia), Phil Hogan (Irlanda), Paolo Gentiloni (Italia), Valdis Dombrovskis (Letonia), Virginijus Sinkievicius (Lituania), Nicolas Schmit (Luxemburg), Helena Dalli (Malta), Frans Timmermans (Olanda), Janusz Wojciechowski (Polonia), Elisa Ferreira (Portugalia), Rovana Plumb (România), Maros Sefcovic (Slovacia), Janez Lenarcic (Slovenia), Ylva Johansson (Suedia), Laszlo Trocsanyi (Ungaria). Lista trebuie aprobată de Consiliul Uniunii Europene, în conformitate cu art. 17(7) din Tratatul Uniunii Europene, după care va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Marţi, Ursula von der Leyen va anunţa împărţirea portofoliilor şi modul în care intenţionează să organizeze activitatea viitoarei Comisii Europene. Josep Borrell (Spania) a fost desemnat Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate de către Consiliul European, în acord cu preşedintele ales, Ursula von der Leyen (Germania).

Parlamentul European trebuie apoi să-şi dea acordul pentru întregul Colegiu al Comisarilor, inclusiv preşedintele şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate / vicepreşedinte al Comisiei Europene. Votul va fi precedat de audierea comisarilor desemnaţi în comisiile relevante ale PE, în conformitate cu regula 125 din Regulamentul de procedură al parlamentului. După ce Parlamentul European îşi dă acordul, Consiliul European numeşte în mod oficial Comisia Europeană, în baza aceluiaşi art. 17(7) din Tratat.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă