17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalVenezuela: Vicepreşedintele parlamentului întră în greva foamei

Venezuela: Vicepreşedintele parlamentului întră în greva foamei

Edgar Zambrano ‘face greva foamei de nouă zile pentru drepturile tuturor venezuelenilor, pentru camarazii săi răpiţi împreună cu el şi pentru toţi prizonierii politici’, a declarat pe contul său de Twitter Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de 50 de ţări din lume. 

Guaido, preşedinte al Adunării Naţionale (legislativul venezuelean), nu a oferit informaţii detaliate despre starea de sănătate a lui Edgar Zambrano, limitându-se să spună că ‘lupta sa’ continuă. Curtea Supremă de Justiţie, acuzată de opoziţie că s-ar afla în subordinea lui Maduro, a deschis dosare penale împotriva lui Edgar Zambrano şi a altor 14 parlamentari, acuzaţi de susţinerea tentativei de insurecţie militară, la apelul lui Juan Guaido, la sfârşitul lunii aprilie.

La cererea Curţii Supreme, Adunarea Constituantă – dotată cu puteri depline şi în întregime compusă din fideli ai preşedintelui socialist Nicolas Maduro – le-a ridicat imunitatea. Zambrano a fost arestat la Caracas de agenţi ai serviciului de informaţii, Sebin. Parlamentarul a refuzat minute în şir să coboare din maşina în care se refugiase şi un camion cu macara a tractat vehiculul său până la sediul Sebin. Apoi, el a fost plasat în detenţie provizorie într-o închisoare militară din Caracas. Alţi deputaţi s-au refugiat la reşedinţe diplomatice, de unde au fugit în străinătate, intrând în clandestinitate.

Juan Guaido acuză guvernul socialist al lui Nicolas Maduro că vrea ‘să pună căluş în gură’ Adunării Naţionale, singura instituţie venezueleană controlată de opoziţie. Negocieri între delegaţiile guvernului lui Maduro şi opoziţiei au loc în prezent în insula Barbade din Caraibe pentru rezolvarea crizei politice în Venezuela. La ora actuală, potrivit organizaţiei locale pentru drepturile omului Foro Penal, există 589 de ‘prizonieri politici’ în Venezuela, o calificare respinsă de către Nicolas Maduro.

Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă