17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO. UPDATE: Bilanţul incendiului din Paris a crescut la 10 morţi

VIDEO. UPDATE: Bilanţul incendiului din Paris a crescut la 10 morţi

Şapte persoane au murit şi una a fost grav rănită într-un incendiu violent care a avariat un imobil situat în arondismentul 16 din Paris în noaptea de luni spre marţi.

După aproape cinci ore de intervenţii, pompierii au reuşit, la scurt timp după ora locală 06:00 (05:00 GMT), să stingă incendiul, care a cauzat şi rănirea a aproximativ 30 de persoane, dintre care şase pompieri.

”Bilanţul s-ar putea agrava întrucât operaţiunile de recunoaştere nu au avut deocamdată loc la ultimele etaje ale imobilului, unde focul a fost cel mai violent”, a avertizat căpitanul Clément Cognon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de pompieri parizian.

Incendiul, a cărui origine este deocamdată necunoscută, a debutat marţi în jurul orei locale 01:00 (00:00 GMT), conform pompierilor, care au evocat o ”scenă de o incredibilă violenţă”.

Unii locatari ai imobilului cu opt etaje, construit în anii ’70 ai secolului trecut, s-au refugiat pe acoperiş pentru a scăpa de flăcări. ”Am procedat la mai multe operaţiuni de salvare, în special pentru zece persoane care se refugiaseră pe acoperiş. În total, aproximativ 50 de persoane au fost salvate de pompieri, în special datorită instalării scărilor”, a explicat Clement Cognon.

De asemenea, două imobile din apropiere au fost evacuate ca măsură de precauţie. Responsabilii primăriei arondismentului 16 din Paris s-au deplasat la locul incidentului pentru a găsi soluţii de cazare pentru sinistraţi.

În total, aproximativ 200 de pompieri au participat la această intervenţie.

La 12 ianuarie, o explozie în reţeaua de alimentare cu gaz, urmată de un incendiu, s-a soldat cu patru morţi în arondismentul 9 din Paris, în zona centrală a capitalei franceze.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă