27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalViolențele talibanilor pe masa discuțiilor dintre Joe Biden și președintele afgan Ashraf...

Violențele talibanilor pe masa discuțiilor dintre Joe Biden și președintele afgan Ashraf Ghani

 Violenţele dintre forţele afgane şi talibani s-au intensificat în întreaga ţară pe fondul retragerii planificate, care are drept scop părăsirea teritoriului statului afgan de către trupele americane şi aliate până pe 11 septembrie anul curent.

Retragerea a început luna trecută şi va fi principala problemă de dezbatere dintre cei doi şefi de stat.

Preşedintele Ghani speră ca, în urma acestei întâlniri cu Biden, acesta să garanteze ajutor economic şi sprijin umanitar în schimbul menţinerii unor relaţii durabile şi a unui parteneriat strategic pe viitor.

Talibanii au respins deja vizita lui Ghani, despre care cred că este inutilă şi fără beneficii reale pentru Afganistan.

„Vor discuta cu oficialii SUA pentru a-şi păstra puterea şi interesul personal. Nu va aduce beneficii Afganistanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

De la anunţul de retragere al Statelor Unite, după aproape 20 de ani de război, talibanii au cucerit cel puţin 30 de districte din toată ţara.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă