13.1 C
București
luni, 6 mai 2024

Breviar

Fondul de microcreditare pentru agentii

Fondul de microcreditare acordat unei agentii de credit creste la 3 milioane euro, calculate la cursul comunicat de BNR, valabil pentru ziua semnarii contractului. Senatul a adoptat modificarea legislatiei privind acreditatrea agentiilor de credit in vederea administrarii fondurilor pentru acordarea de microcredite. Potrivit modificarilor aduse, agentiile de credit sunt abilitate sa acode microcredite la cererea solicitantilor, in lei, in echivalent de pana la 25.000 euro, calculate la cursul comunicat de BNR, in ziua anterioara eliberarii fondurilor. Operatiunile in lei se deruleaza printr-o banca comerciala pentru acordarea de microcredite de catre agentiile de credit catre beneficiari. Legislatia a fost modificata pentru a sprijini programul de restructurare a sectorului minier. Se extinde astfel aria solicitantilor si beneficiarilor si la persoane fizice, se elimina precizarile privind stabilirea dobanzii, aceasta urmand a fi stabilita de piata si nu administrativ.

Tehnicienii dentari, cercetati de Concurenta

Consiliul Concurentei a efectuat o inspectie inopinata la sediul Asociatiei Nationale a Tehnicienilor Dentari din Romania pentru a obtine documente probatoare in investigatia declansata pentru acest domeniu profesional. Investigatia, deschisa din oficiu, are in vedere posibila fixare a unor niveluri minime ale preturilor pe care laboratoarele dentare le practica pe piata.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă