14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCCR a decis că impozitarea pensiilor speciale prin modificarea Codului Fiscal este...

CCR a decis că impozitarea pensiilor speciale prin modificarea Codului Fiscal este neconstituțională

Magistrații CCR au decis, marți, cu unanimitate de voturi, că impozitarea pensiilor de serviciu prin modificarea Codului Fiscal este neconstituțională.

Această decizie este anunțată marți, 15 decembrie, printr-un comunicat de presă al CCR, după ce pronunțarea, programată inițial la data de 8 decembrie 2020, fusese amânată.

“Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal”, precizează comunicatul transmis marți, 15 decembrie, de CCR.

Practic, această decizie juridică blochează procedura de impozitare a “pensiilor speciale”, așa cum fusese ea reglementată prin Legea de modificare a Codului Fiscal.

În sesizarea trimisă la CCR, magistrații ICCJ semnalaseră că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul ei, pe motiv că ar încalca mai multe articole din Constituţia României.

ICCJ menționează că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează “justeţea impunerii sau echitatea fiscală”, care “asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă