18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDan Chitic: Teroare la nivel înalt, "asalt asupra României și Europei"

Dan Chitic: Teroare la nivel înalt, “asalt asupra României și Europei”

Toni Greblă a fost supravegheat de către patru instituții cu abilități (tehnice, nu și legale!) în acest sens. În plus, supravegherea a inclus zonele cele mai intime ale locuinței private a judecătorului constituțional — deci implicit și familia acestuia a fost inclusă în monitorizarea complexă.

Mai mult, “tehnica” pentru supraveghere ar fi fost instalată prin pătrunderi repetate în locuința și în automobilul judecătorului.

Iar rezultatul a fost achitarea, scoaterea de sub urmărire — deci nevinovăție. Viață distrusă, carieră compromisă, traume psihice cu efecte secundare greu de evaluat etc. etc.

Prezent în platoul emisiunii, avocatul Dan M. V, Chitic a fost întrebat de Mihai Gâdea, moderator alături de Mircea Badea, cine și cum va răspunde pentru toate acestea? “Răspunderea va fi stabilită mai târziu de istorici — dar nu știu dacă va mai conta pentru noi”, a răspuns surprinzător cunoscutul avocat.

“Se poate vedea că e vorba de un atac concertat al DNA asupra fiecărei instituții fundamentale a statului român: CCR, ÎCCJ, parlamentari — iar scopul este controlul societății în ansamblul ei”, a declarat avocatul.

Cum și de ce se întâmplă așa ceva? Avocatul Chitic a studiat ceea ce se întâmplă de ceva timp, iar teoria lui este susținută chiar de cazul discutat — cel al fostului președinte al Comisiei juridice a Senatului și judecător CCR, Toni Greblă.

„Dosarul Greblă nu avea nicio șansă, dar și-a atins scopul — Toni Greblă a părăsit poziția de la Curte, cu efecte directe asupra instituției”, spune Dan Chitic. “La fel, în cazul judecătoarei Bârsan. Iar aceste efecte nu au încetat nici acum”.

Urmărind aceste cazuri și altele asemănătoare, avocatul Chitic consideră că se poate teoretiza ceea ce se petrece — un asalt, dar cu extindere la nivel internațional.

“Există un anume conformism al acestor atacuri ocultate”, spune avocatul, completând — “de fapt, a fost un atac la nivel european, mondial chiar. În Franța a fost mai rău decât în România. Este clar un asalt pe plan mondial”.

Cine face toate acestea? Nu pot să spun, nu-mi dau seama, a declarat Da Chitic. În România însă, chestiunea e mai complicată din cauza altei probleme — imixtiunea străină are o țintă precisă.

„Această forță globală acționează aici prin 2 pârghii: SRI și DNA”, consideră Dan Chitic. “Rezultatul? Fiecare instituție a fost timorată. S-a creat — există! — o temere din partea politicienilor și vedem cum trec acum legi coordonate din afară — trec pe nesimțite, cu largă majoritate”.

Afirmația avocatului Chitic este foarte gravă — iar completarea se referă la ceea ce contează pentru noi mai mult: resursele naturale și componenta energetică, temă de care este preocupat de ceva timp.

În plus, avocatul și-a exprimat o nedumerire care demonstrează, de fapt, cât de independent sau cât de controlat e Guvernul.

“Nu înțeleg de ce Guvernul nu dă un act normativ prin care să anuleze toate protocoalele SRI?…”, a declarat avocatul Dan Chitic, expunând doar una dintre nedumeririle și întrebările care nu pot fi explicate decât printr-o sintagmă: control extern.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă