14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDoi cetățeni străini sunt arestați după ce au vândut alcool falsificat. Au...

Doi cetățeni străini sunt arestați după ce au vândut alcool falsificat. Au murit nouă oameni

Persoanele arestate preventiv sunt un cetățean iranian şi unul irakian.

Astfel, potrivit unui anunț postat pe site-ul Judecătoriei Iași, instanța a decis, luni seară, următoarele:

“Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis Zaher, şi Ahmed Faud, urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de “ucidere din culpă” (9 persoane decedate), “înşelăciune”, (3 acte materiale) pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 4 mai până la data de 2 iunie, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. Ia act că asistenţa juridică a fost asigurată inculpaţilor de către avocaţii aleşi”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă