17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDosarul „Colectiv”. Băluță: Se acordau autorizații pe baza unei declarații pe propria...

Dosarul „Colectiv”. Băluță: Se acordau autorizații pe baza unei declarații pe propria răspundere

Băluţă a fost chemat de magistraţi să dea o declaraţie în dosar, având în vedere că, în momentul producerii tragediei de la Colectiv, era viceprimar al Sectorului 4.

Actualul primar al sectorului 4 a spus că, în anul 2015, pe vremea când Primăria Sectorului 4 era condusă de Cristian Popescu Piedone, se acordau de către primărie autorizaţii de funcţionare agenţilor economici pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a solicitantului că îndeplineşte toate condiţiile, inclusiv că respectă normele de protecţie împotriva incendiilor. Acum acest lucru nu mai este posibil.

După incendiul de la Colectiv, procedura a fost modificată, în sensul că firmele trebuie să aibă autorizare PSI, iar dacă nu au nevoie de această autorizare pentru a funcţiona sunt obligate să prezinte o “negaţie” de la ISU.

El a precizat că existau atât de multe societăţi comerciale fără autorizare PSI, încât a trebuit să trimită aceste informaţii ISU pe un CD.

„În prezent, Primăria Sectorului 4 solicită autorizaţie PSI pentru a elibera acord de funcţionare societăţilor comerciale. Primăria a trimis o evidenţă la ISU Bucureşti – Ilfov. Numărul societăţilor care nu aveau autorizaţie PSI era atât de mare, încât am trimis informaţiile la ISU pe un CD”, a explicat primarul.

Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...
Ultima oră
Pe aceeași temă