15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFamiliiile din Autoritatea Feroviară Română

Familiiile din Autoritatea Feroviară Română

Întrebări esențiale

Ce se mai întâmplă cu calea ferată din România?

În cadrul instituției care ar trebui să fie grantul siguranței pe calea ferată din țara noastră, Autoritatea Feroviară Română (AFER), personalul este angajat și promovat în baza relațiilor de rudenie.

Soți, surori, cumnați și copii se află unii în subordinea celorlalți.

Ce acțiuni ia Ministerul Transporturilor?

Indiferent de partidul aflat la guvernare, conducerea Ministerului Transporturilor nu a demarat nicio investigație pentru a verifica situația din AFER, instituție subordonată.

Aceasta, în condițiile în care au existat incidente pe calea ferată.

Autoritatea Feroviară Română (AFER) ar trebui să vegheze la siguranța de pe căile ferate din țara noastră.

Din nefericire, în ultimii ani, au fost înregistrate mai multe deraieri de trenuri și alte incidente pe calea ferată din România.

În tot acest timp, în AFER, unele familii “fac legea” și își angajează sau promovează rudele în posturi bine plătite pentru țara noastră, fără să fie deranjate de conducerea Ministerului Transportului și Telecomunicațiilor, instituție în subordinea căreia se află compania de stat cunoscută drept “poliția căilor ferate”.

 

Frații se adună la stat

Unul dintre exemplele elocvente pentru modul în care se realizează angajările și promovările în AFER este cel al familiei Carabineanu.

Carabineanu Mihaela (cunoscută în cadrul AFER drept “Domnița”), fost director al Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), i-a angajat în subordinea ei pe următorii: Borcan Ovidiu, fratele surorii soțului său, Carabineanu Viorel.

Borcan a fost instalat, în cadrul ASFR, șef la compartimentul Economic.

Maharea Maria, sora Mihaelei Carabineanu, a fost inspector de stat la Serviciul Certificare și Autorizare de Siguranță.

După ce Carabineanu nu a mai fost director ASFR și a trecut sef departament la Certificare si autorizare, sora ei s-a aflat în directa subordine a “Domniței”.

Fiica vitregă a Mihaelei Carabineanu, fiica lui Carabineanu Viorel, din prima căsătorie, este angajată la Serviciul Relații Internaționale.

Aceasta nu este singura familie instalată în AFER.

Blaga Lucian, soțul directoarei economice Blaga Gabriela, a fost numit șef Serviciu Siguranta Circulației în ASFR.

De acolo, a plecat șef Departament Certificare și Autorizare, cu delegație.

De acolo, a ajuns secretar științific, cu delegație.

În prezent, este șef departament ERI, cu delegație, în locul lui Micu George care ocupă funcția de director ASFR.

Blaga Lucian își păstrează tot timpul postul de șef Serviciu Siguranța Circulației, în cazul în care titularul postului ocupat se întoarce în funcție.

Balint Dragoș, fiul cel mare al directoarei economice, din prima căsătorie, a fost angajat expert la Serviciul Relații Internaționale.

Balint, o bună perioadă de timp, a locuit cu părinții la aceeași adresă și foloseau trei mașini de serviciu.

Automobilul Dacia Duster B 99 ASF, mașina lui Blaga Lucian, când acesta era șef la SC, era deseori văzută în trafic, mai ales în weekend, condusă de fiul mai mic al directoarei economice.

 

Directorul general confirmă existența familiilor

Directoarea economică avea mașină de serviciu proprie, cu șofer, pentru că ea nu are permis de conducere.

Șoferul ei, din ultima perioadă, a fost un pensionar angajat la AFER prin detașare de la o firmă particulară, iar după apariția OUG nr. 1/2019 nu a mai lucrat, oficial, în AFER, dar a continuat multă vreme să conducă mașina de serviciu a directoarei economice, în timpul programului, ca să rezolve diverse probleme.

Balint Dragoș primește spor de consemn, pentru că face pe șoferul, cu toate că el este angajat la Serviciul Relații Internaționale.

Toti cei trei primesc spor de consemn de 15%.

Cu toate că este prevăzut în lege ca valoarea sporurilor să nu depășească 30% din salariu, sunt mulți cei care iau peste acest procent, pentru că se realizează o medie pentru toți salariații din AFER.

Mai exact, sunt unii care iau doar 7% sporul de siguranța circulației, iar diferența se duce în buzunarele anumitor angajați.

Un alt exemplu este cel al lui Micu George, nașul lui Călin Marian Mihail.

Acesta din urmă este nașul lui Bechi Claudiu, numit inspector șef, după înlăturarea fostului inspector șef și nașul lui Moș Cristian numit șef serviciu Elaborare Norme unde are doi subalterni și care a fost numit secretar științific cu delegație, în locul lui Floroiu Dragoș, care fusese numit director la CFR Electrificare, cât a fost director la CFR Electrificare, a beneficiat de mașină de serviciu de la AFER.

Călin Marian Mihail (foto, mai sus) l-a angajat la Inspectoratul de Stat Feroviar București pe vărul lui Călin Marian Sorin, fratele lui Călin Grațian, vicepreședinte grup GRAMPET, președinte la RELOC Craiova, administrator la REVA Simeria, toate aparținând Grup Feroviar Român (GFR).

Contactat telefonic, directorul general AFER, Vintilă Iordan, a precizat că doar Biroul de presă al instituției poate oferi mai multe detalii despre acest subiect.

“Într-adevăr sunt câțiva angajați care sunt rude, dar nu pot să discriminez. Poate s-au căsătorit între timp. Situația nu stă chiar așa. Nu știu dacă se află unul în subordinea celuilalt și nu s-ar afla în incompatibilitate, oricum. Codul Municii nu interzice acest lucru. În mandatul meu nu s-a angajat nimeni. Cineva are interes ca aceste lucruri să iasă afară din instituție. Cred că este tendențios”, ne-a precizat șeful AFER.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă