26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul primar din Calafat, condamnat definitiv la închisoare cu executare. A luat...

Fostul primar din Calafat, condamnat definitiv la închisoare cu executare. A luat șpagă de la bulibașă

În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt, administratorul unor firme, la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Potrivit deciziei instanţei, ambii inculpaţi au fost obligaţi să achite întregul prejudiciu.

Mircea Guţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014, pe vremea când era primar al municipiului Calafat, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, el fiind acuzat că a primit o maşină de la Constantin Coman în schimbul acordării unor contracte din bani publici. Conform DNA, în perioada 2008-2011, Mircea Guţă, în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de Constantin Coman.

“Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr.34/ 2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite, iar facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente. În realizarea acestor acţiuni, Mircea Guţă a fost sprijinit de Constantin Coman, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite. Prin aceasta s-au urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP pentru bunuri similare. Astfel, s-a cauzat bugetului local al municipiului Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041 euro”, susţine DNA într-un comunicat.

Aceeaşi sursă precizează că, la finalul anului 2008, Guţă a pretins şi primit de la Coman un autoturism, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, a unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de Constantin Coman.

Iniţial, judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Mircea Guţă la cinci ani şi patru luni de închisoare, iar pe Constantin Coman la trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca cei doi să achite Primăriei Calafat un prejudiciu de aproape 1,4 milioane de lei.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului pus de procurorii DNA pe bunuri mobile şi imobile ale celor doi – case, terenuri, autoturisme.

Cele mai citite

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă