19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuernsey – paradisul din insulă al KPMG

Guernsey – paradisul din insulă al KPMG

În aceşti 26 de ani, pe insulă au fost înfiinţate nu mai puţin de 16 subsidiare ale celebrei  companii de audit şi consultanţă fiscală.

Un adevărat comandament KPMG prin intermediul căruia s-au gestionat afacerile de consultanţă derulate în Libia, Armenia, Rusia, Croaţia, Arabia Saudită. 

Desigur, nu economia înfloritoare a insulei a determinat KPMG să opereze în Guernsey. Din spatele cutiilor poştale din Guernsey, KPMG a urmărit, cel mai probabi, evitarea achitării taxelor asupra veniturilor realizate în ţările în care opera. Adică ceea ce se cheamă, elegant, „optimizare fiscală”. Căci este greu de crezut că marea corporaţie KPMG a fost atât de solicitată de pescarii de pe insula Guernsey să le acorde consultanţă, încât a fost nevoită, pentru a face faţă cererii, să deschidă 16 sucursale.

Angajaţi de guverne şi companii publice sau private să certifice respectarea regulilor fiscale, contabilii KPMG şi-au înfiinţat primele două subsidiare offshore în Guernsey în 1992. KPMG Accounting and Consulting (Moscow) Ltd. – probabil prin acest vehicul se optimizau câştigurile realizate în Rusia – a funcţionat până la data de 30 septembrie 2000. Al doilea vehicul înmatriculat în 1992 a fost KPMG Management Consulting Saudi Arabia Ltd. Ambele – cel dedicat Rusiei şi cel dedicat saudiţilor-au avut aceeaşi adresă: Orbis House 20 New Street St Peter Port.

Un an mai târziu, în 1993, au mai fost create două firme-satelit: KPMG Auditing and Consulting (Croația) Ltd. şi KPMG Hazem Hassan El Barouni Management Consulting, Libya L. Au urmat apoi, rând pe rând, KPMG Almaty Ltd. (offshore dedicat afacerilor KPMG din Kazakhstan înfiinţat în 1995), KPMG Advisers Limited şi KPMG Consulting (Armenia) Ltd. (offshore-uri înfiinţate în 1996), KPMG Azerbaijan Limited (în 1997), KPMG C.I.S. Advisory Ltd. (1997).

Deşi după anii 2000 guvernele au început să colaboreze pentru a determina marile companii să îşi achite taxele în ţările în care realizează profiturile, KPMG nu a încetat să utilizeze jurisdicţia Guernsey. KPMG CIS Finance Limited şi KPMG CIS Partner Capital Limited au fost create în 2011 pentru a manageria, aşa cum se mai procedase, afacerile din spaţiul ex-sovietic. Lor li s-au adăugat KPMG Secretaries Limited, KPMG CIS LLP şi KPMG Advisers Limited. Pentru aceste noi firme offshore, KPMG nici nu s-a mai chinuit să îşi închirieze spaţii de birouri. Majoritatea au drept sediu social o căsuţă poştală: P.O. Box 25 Regency Court Glategny Esplanade St. Peter Port. 

Teoretic, conform documentelor de înregistrare, KPMG derulează sau a derulat prin toate offshore-urile din Guernsey acelaşi tip de afaceri pe care îl dezvoltă peste tot în lume: consultanţă fiscală şi servicii de audit. Aşa cum spuneam, Guernsey nu are dezvoltată o industrie, fie ea de orice natură, care să necesite serviciile de top ale multinaţionalei KPMG. Interesul pentru insula de 66 de kilometri pătraţi este altul.

Deşi se află sub protecţia Regatului Unit al Marii Britanii, Guernsey nu face parte din acesta. Ca atare, are propriile reguli fiscale extrem de permisive în ce priveşte impozitarea.

De fapt, aici nu se aplică nici un impozit asupra bunurilor, serviciilor şi câştigurilor de capital. Exact tipul de „optimizare fiscală” dorit de KPMG.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă