19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinora de 14 ani care a agresat două fete mai mici va...

Minora de 14 ani care a agresat două fete mai mici va fi cercetată sub control judiciar

Minora de 14 ani, din județul Gorj, care a agresat două fete mai mici va fi cercetată sub control judiciar, a decis, marți, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Cealaltă variantă, mai severă, pe care însă procurorii nu au agreat-o, era ca minora de 14 ani să primească 15 zile de arest preventiv.

Controlul judiciar are durata de 30 de zile iar pe timpul acesteia persoana suspectă nu are dreptul să plece în străinătate și nici să ia legătura cu victima.

Cu o zi înainte, luni, minora de 14 ani fusese reținută de Poliție pentru o perioadă de 24 de ore.

“În continuarea cercetărilor efectuate de poliţişti, o tânără de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a fost reţinută pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj”, anunțase, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.

Poliţiştii efectuează cercetări în două dosare penale, pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe, autoarea fiind aceeași minoră de 14 ani, care a fost ajutată și de alți copii mai mici.

Victimele au fost două fete, de 13, respectiv 12 ani.

Faptele au devenit publice după ce imagini filmate, în care se vedea cum sunt umilite și bătute cu sălbăticie cele două victime, au fost postate pe internet. Autorul uneia dintre filmări pare să fi fost un băiat.

Cea mai recentă acuzație la adresa minorei de 14 ani este aceea de tâlhărie, întrucât se pare că, după ce a bătut-o pe fata de 13 ani, i-a luat acesteia și cămașa pe care o purta.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă