16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPercheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de furt al mai multor trotinete...

Percheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de furt al mai multor trotinete electrice

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce cinci tineri ar fi sustras opt trotinete electrice.

La data de 27 octombrie 2020 poliţişti din cadrul Secţiei 13 au fost sesizaţi, prin plângere, de către un bărbat, reprezentant al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate – închirierea de trotinete electrice, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras opt astfel de trotinete, prejudiciul cauzat fiind estimat la 5.000 de euro.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost comisă de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, aceştia folosind o aplicaţie pentru identificarea locaţiilor şi poziţionarea exactă a trotinetelor şi ulterior prin scoaterea din funcţiune a sistemului GPS, ar fi sustras opt trotinete, cât şi GPS-ul montat pe cadrul unei a noua trotinete, amplasate stradal, în zona sectoarelor 2 şi 3 din Capitală.

Astfel, s-a procedat la punerea în aplicare a trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. Toţi cei cinci bănuiţi au fost conduşi pentru audieri la sediul secţiei de poliţie.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că trotinetele sustrase ar fi fost valorificate pe raza judeţului Călăraşi, 5 dintre acestea fiind recuperate şi restituite persoanei în drept.

Cercetările sunt continuate de Secţia 13 Poliţie şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu tinerii în stare de reţinere.

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...
Ultima oră
Pe aceeași temă