15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPsiholog, condamnat pentru trafic de influență

Psiholog, condamnat pentru trafic de influență

Psihologul a pretins şi primit de la două persoane câte 2.000 de euro ca să intervină pe lângă membrii unei comisii de examinare ca acestea să fie angajate la Autoritatea Navală Română. Decizia nu este definitivă. În urmă cu două săptămâni, într-un alt dosar, psihologul fusese condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu executare pentru fapte similare.

Tribunalul Constanţa a hotărât condamnarea Oanei Danciu, de profesie psiholog, la câte doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru două fapte de trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa în termen de zece zile de la comunicare.

Femeia a fost trimisă în judecată în vara anului trecut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. 

“În 23 mai 2017, inculpata, psiholog la un cabinet, care realiza evaluarea psihologică inclusiv a navigatorilor, a pretins de la denunţătorul E.N. suma de 2.000 de euro, cu scopul de a-i determina pe pretinşii membri ai unei comisii de examinare, funcţionari publici asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă, să îl angajeze la Autoritatea Navală Română pe postul de inspector tehnic, banii fiind remişi susnumitei în cursul aceleiaşi zile”, au precizat procurorii.

O zi mai târziu, femeia îi solicită denunţătorului să îi dea încă o mie de euro, pentru a-l convinge pe un membru nehotărât al comisiei de examinare să îl declare promovat pe denunţător, fără ca acesta să se prezinte la examen. Acesta a bănuit că este minţit şi a sesizat procurorii, femeia fiiind prinsă în flagrant, în 1 iunie, când primea banii, ulterior fiind reţinută şi arestată la domiciliu.

În momentul în care a aflat de arestarea femeii, un alt denunţător a informat anchetatorii că în 31 mai aceasta i-a cerut 2.000 de euro pentru a-i determina pe membrii unei comisii de examinare să îl angajeze în cadrul Autorităţii Navale Române pe postul de inspector tehnic. Banii i-au fost daţi femeii la 1 iunie, cu puţin timp înainte ca ea să fie prinsă în flagrant.

În urmă cu două săptămâni, Oana Danciu a fost condamnată de Tribunalul Constanţa, într-un alt dosar, la un an şi patru luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Ea a fost acuzată că în perioada aprilie – august 2017, în mai multe rânduri şi la diferite intervale de timp, a pretins şi a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro). Nici în acest dosar decizia nu este definitivă.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă