14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRobert Negoiţă, martor în dosarul lui Liviu Dragnea

Robert Negoiţă, martor în dosarul lui Liviu Dragnea

“Eu pe acele doamne dacă le văd, nu le mai cunosc. Am aflat, şi de aia sunt aici, că una dintre cele două persoane a fost angajată la mine la cabinet când am fost parlamentar de Teleorman”, a declarat Robert Negoiţă.

Edilul a confirmat că persoana respectivă i-a fost recomandată de partid, menţionând că nu a ştiut că era angajată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

“Atunci, domnişoara, cred că era domnişoară atunci, mi-a fost recomandată de la partid de la Turnu Măgurele, pentru biroul meu de parlamentar. Şi a fost plătită din suma forfetară de la biroul parlamentar. Îşi făcea treaba, nu am nimic de reclamat”, a completat edilul Sectorului 3.

Potrivit procurorilor, “în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că “în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective”.

La termenul de joi ar urma să fie audiaţi ultimii şase martori.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă