15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomân urmărit pentru omor, reținut în Costa Rica

Român urmărit pentru omor, reținut în Costa Rica

Românul, Piluţ Doru Cristian, în vârstă de 51 de ani, a fost reţinut în localitatea La Fortuna de San Carlos din provincia Alajuela (nord), unde a lucrat o vreme în agricultură, au indicat autorităţile într-un comunicat.

“În ancheta iniţiată la începutul lunii martie, când a fost primită cererea în vederea localizării sale, s-a constatat că subiectul a intrat ilegal în ţară şi s-a instalat încercând să nu atragă atenţia, lucrând ca agricultor”, se arată în buletinul oficial.

Românul a fost reţinut în urma unei operaţiuni desfăşurată de Interpol în colaborare cu autorităţile din Costa Rica.

Autorităţile judiciare urmează să decidă în următoarele zile modalitatea prin care românul va fi trimis înapoi în ţara sa, menţionează EFE.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă