11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia este o ţară sigură, susține ministrul de Interne, după explozia bombei...

România este o ţară sigură, susține ministrul de Interne, după explozia bombei de la Arad

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni dimineață, că “România este o ţară sigură”, în ciuda exploziei criminale de la Arad, produsă cu două zile mai înainte.

“Afirm cu toată responsabilitatea că vorbim de un caz singular, România este o ţară sigură. Cunosc modul de operare al instituţiilor statului român, nivelul de implicare, profesionalismul lor. Vinovaţii vor fi identificaţi şi aduşi în faţa instanţei de judecată”, a declarat ministrul Lucian Bode în dimineața zilei de luni, 31 mai 2021.

“Am fost informat despre această tragedie sâmbătă dimineaţa, imediat după ce s-a produs, şi împreună cu conducerea MAI am decis să trimitem la Arad cei mai buni specialişti din Poliţia Română. Am luat legătura cu instituţiile partenere – mă refer la SRI, MApN, Parchetul General, care a preluat acest caz de îndată şi, împreună, am gestionat sâmbătă şi duminică cercetările la faţa locului, astfel încât cei mai buni specialişti pe care îi are Poliţia Română să reuşească într-un timp cât mai scurt posibil să identifice o pistă, astfel încât autorul, autorii, să fie trimişi în faţa instanţei de judecată”, a explicat ministrul de Interne.

“Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. În acest sens, am audiat martori, membri ai familiei, angajaţi ai societăţii comerciale, prieteni, apropiaţi. Vizualizăm imaginile de la faţa locului, de pe traseul pe care l-a parcurs victima în dimineaţa de sâmbătă şi nu numai”, a precizat ministrul Lucian Bode.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă