13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSe fac percheziții la persoane acuzate că au vândut măști sanitare contrafăcute

Se fac percheziții la persoane acuzate că au vândut măști sanitare contrafăcute

Polițiștii români efectuează, luni, 15 februarie, zece percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş.

Ancheta se referă la comercializarea de măşti anti – Covid care erau inscripționate cu numele unei firme cunoscute dar care ar fi fost, în realitate, contrafăcute.

“Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute”, precizează un comunicat de presă difuzat, luni, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă