17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVlad Cosma spune că va merge la DNA săptămâna viitoare, când se...

Vlad Cosma spune că va merge la DNA săptămâna viitoare, când se întoarce din vacanță

“Am fost invitat la DNA, în ultima lună, săptămânal, m-am prezentat de fiecare dată. În această săptămână, fiind ziua mea de naştere, neştiind că voi fi chemat, am plecat într-o vacanţă şi nu am putut să mă prezint. O să mă prezint săptămâna viitoare. Nu îmi este frică să merg la DNA. După patru ani de teroare în care mi-au arestat tatăl, au vrut să mă aresteze şi pe mine, sora mea a pierdut o sarcină din cauza acestor oameni, nu îmi este frică să merg la DNA. Numai că nu pot să mă prezint în fiecare zi, când sună domnul Onea”, a declarat la Antena 3 fostul deputat.

De asemenea, Vlad Cosma a susţinut că un procuror i-ar fi cerut 260.000 euro pentru a-i clasa un dosar. “Domnul Negulescu, între zecile de dosare, a trimis un dosar pe numele meu la Parchetul General, am nimerit la un alt stimat domn procuror care, printr-un intermediar, mi-a cerut un sfert de milion de euro pentru a-mi clasa dosarul. Am ajuns ca noi, inculpaţii, să înregistrăm procurorii pentru că încalcă legea”, a susţinut Cosma.

 El a spus că există denunţ şi dosar penal pe numele acestui procuror, după ce i-a fost organizat un flagrant. Vlad Cosma era aşteptat să se prezinte marţi la DNA Ploieşti pentru a fi audiat ca martor într-un dosar.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de...

SNPPC susține protestul de joi al pensionarilor militari: „Incoerența legislativă și discriminarea determină ieșirea în stradă”

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a transmis, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă