17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zilei1 noiembrie fără schimbări majore în UE. Nici Brexit, nici Comisie Eruopeană!

1 noiembrie fără schimbări majore în UE. Nici Brexit, nici Comisie Eruopeană!

Data de 1 noiembrie ar fi trebuit să fie una a tuturor schimbărilor la Bruxelles, dar în realitate ea pare să fie o zi obişnuită după ce Regatul Unit şi-a amânat retragerea din Uniunea Europeană, iar debutul noii Comisii Europene a fost amânat şi el, comentează vineri dpa.

Noua dată-limită pentru Brexit – a treia în tot atâţia ani – este acum 31 ianuarie 2020, după ce solicitarea Londrei pentru o amânare a fost aprobată de UE în această săptămână.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, acţionează în prezent ca preşedinte interimar până la 1 decembrie, atunci când urmează să predea ştafeta germancei Ursula von der Leyen.

Juncker şi cei 27 de comisari europeni vor rămâne în funcţie până când Ursula von der Leyen îşi va putea definitiva cu succes propria echipă.

Ea încă aşteaptă ca România să numească un înlocuitor potrivit după ce trei dintre candidaţii la postul de comisar european (cei propuşi de România, Ungaria şi Franţa) au fost respinşi de Parlamentul European.

De asemenea, Regatului Unit i s-a cerut să desemneze un comisar european, după ce ieşirea ţării din UE a fost amânată.

Aceste amânări nu vor afecta însă activitatea executivului comunitar şi a celor 32.000 de angajaţi ai săi, a precizat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Comisia se va limita la afacerile curente, lucrând doar asupra dosarelor şi procedurilor care sunt deja deschise, a explicat ea. Pentru chestiuni urgente, precum răspunsul UE la crize internaţionale, pot fi făcute excepţii.

Întreaga muncă trebuie să fie făcută ”fără a anticipa alegerile politice ale viitoarei comisii”, a spus purtătoarea de cuvânt a CE.

Pe de altă parte, Andreeva a anunţat joi că Jean-Claude Juncker va fi supus pe 11 noiembrie unei operaţii chirurgicale din cauza unui anevrism.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...
Ultima oră
Pe aceeași temă