18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zilei10 persoane care petreceau noaptea într-un local din Sectorul 6, sancționate cu...

10 persoane care petreceau noaptea într-un local din Sectorul 6, sancționate cu peste 1000 de euro

“În noaptea de 29/30.01.2021, în jurul orei 00,05, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţiei 20 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o locaţie din zona de competenţă se află în desfăşurare un eveniment privat. Au fost depistate 10 persoane ce nu respectau măsurile de prevenţie a răspândirii virusului SARS-CoV-2, toate fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 5.500 lei, conform prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei difuzat în dimineața zilei de sâmbătă, 30 ianuarie.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă