21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zilei90% dintre rapoartele de la unitățile medicale, la Parchet și DNA

90% dintre rapoartele de la unitățile medicale, la Parchet și DNA

“Măsurile pe care le luăm în urma acestor verificări nu cred că a fost cazul să le facem publice. Raportul făcut în urma controlului la Agenţia Naţională de Transplant este depus la DNA de către Ministerul Sănătăţii. Domnul deputat Ungureanu (USR – n.r.) nu a întrebat dacă noi am depus acest raport, dar el este depus de către Ministerul Sănătăţii. A făcut solicitări pe Legea 544, dar acea solicitare nu a ajuns la ministru. Există nişte reglementări foarte clare: rapoartele nu fac obiectul Legii 544, doar concluziile. Cu toate acestea, eu am ales să îi trimit absolut tot ce a solicitat, adică rapoartele integrale, cu o specificaţie: 90% dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma acţiunilor de control au fost depuse la Parchet sau DNA. Nu cred că acest lucru trebuia să fie obiectul unei informaţii speciale pentru domnul deputat”, a spus ea.

Pintea a precizat că activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant “s-a îmbunătăţit considerabil”.

“Azi-noapte a fost o prelevare (de organe – n.r.) la Deva – ficat şi rinichi. Urmează două prelevări la Cluj. Activitatea agenţiei s-a îmbunătăţit considerabil”, a susţinut ministrul Sorina Pintea.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă