11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiA fost atașat la dosarul protestelor și odinul de intervenție aprobat de...

A fost atașat la dosarul protestelor și odinul de intervenție aprobat de prefect

Parchetul General a anunţat, joi seară, că au fost înregistrate 211 plângeri penale în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei, iar 92 de persoane au fost până acum audiate. A fost ataşat la dosar şi Ordinul de intervenţie în forţă întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare.

„În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. De asemenea, menţionăm că a fost ataşat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenţie din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare. În prezent se desfăşoară activităţi investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine”, transmite joi seară Parchetul General.

Parchetul General a anunţat marţi că procurorul general Augustin Lazăr a dispus preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă