19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiA murit veteranul de război Emil Veţeleanu, ultimul supraviețuitor al bătăliei de...

A murit veteranul de război Emil Veţeleanu, ultimul supraviețuitor al bătăliei de la Cotul Donului

Autorităţile din judeţul Vâlcea au transmis miercuri seara mesaje de condoleanţe. „Eroi au fost, eroi sunt încă! Astăzi, am primit vestea tristă că un om bun şi puternic, care şi-a pus viaţa în primejdie pentru ţară, a plecat la ceruri. S-a aşezat între eroii noştri din ceruri, eroi care au contribuit la ceea ce este astăzi ţara, pe pământul strămoşesc. Îi voi purta recunoştinţă veşnică şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace pe veteranul de război Emil Veţeleanu. Transmit condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut”, a scris într-un mesaj postat pe Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

„Râmnicul a pierdut un Om care ne-a făcut mândri că îi suntem contemporani: Cetăţeanul de Onoare Emil Veţeleanu, veteran de război, o persoană cu un destin remarcabil şi o conduită exemplară, a plecat dintre noi lăsând un gol în sufletele tuturor celor ce au avut şansa să îl cunoască. Dumnezeu să îi odihnească sufletul! Condoleanţe familiei îndurerate!”, a transmis primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, într-un mesaj postat pe Facebook

Emil Veţeleanu s-a născut în comuna Copăceni din judeţul Vâlcea la 25 ianuarie 1919, a absolvit în 1940 Liceul Industrial de la Craiova, iar în 1941 a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri în rezervă Geniu de la Bucureşti. A intrat în luptele celui de-al Doilea Război Mondial în iulie 1941, fiind comandant de pluton în cadrul Batalionului 54 Transmisiuni. A participat la toate bătăliile Armatei Române de pe frontul de est, inclusiv la cea de la Cotul Donului.

În luna ianuarie a acestui an, Emil Vețeleanu primise titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă