21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAccident rutier cu șapte victime

Accident rutier cu șapte victime

Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit pentru descarcerarea şoferului uneia dintre cele două autoutilitare implicate în accident şi acordarea primului ajutor celorlalţi pasageri.

„În urma evenimentului rutier dintre două autoutilitare au rezultat şapte victime, conştiente, din care şoferul uneia era încarcerat. La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanţe (1 SMURD şi 2 SAJ) şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Salvatorii covăsneni au intervenit pentru descarcerarea şoferului şi acordarea primului ajutor tuturor persoanelor implicate. Acestea au fost transportate în stare de conştienţă la spitalul din Întorsura Buzăului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele două autovehicule au intrat în coliziune frontală, ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens.

În zonă circulaţia este parţial blocată.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă