12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAccident rutier mortal în Jilava

Accident rutier mortal în Jilava

În accident au fost implicate două autoturisme, în acestea aflându-se în total şapte persoane.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, una de stingere, trei ambulanţe SMURD şi trei unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD, plus ambulanţe SABIF.

Conform sursei citate, în accident au fost, de asemenea, avariate patru autoturisme.

Circulaţia pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu a fost reluată sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 9,00, după ce s-a desfăşurat îngreunat în urma accidentului petrecut la ieşirea din localitatea Jilava, a informat Centrul Infotrafic.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un microbuz, în care se aflau şapte muncitori, şi un autotren.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă