12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAccident teribil pe E581, cu 2 morți și mai mulți răniți

Accident teribil pe E581, cu 2 morți și mai mulți răniți

„Astăzi, 26 octombrie, a avut loc un accident rutier pe drumul european E 581 în zona intersecţiei cu drumul spre comuna Costeşti, localitatea Costeşti, fiind implicate trei autoturisme. În acest moment sunt două persoane decedate, iar alte patru persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean Vaslui”, se arată într-o informare a Prefecturii.

Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, a fost pus în aplicare planul roşu de intervenţie. „Se intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM)”, a precizat ISU Vaslui.

În urma accidentului rutier, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Cele mai citite

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă