13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAcțiune de amploare a DIICOT, cu privire la operațiuni ilegale cu droguri

Acțiune de amploare a DIICOT, cu privire la operațiuni ilegale cu droguri

Conform sursei citate, au fost puse în executare 74 de mandate de aducere.

“În perioada martie 2018-decembrie 2019, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa au documentat activitatea infracţională a două grupuri infracţionale, alcătuite din 31 de persoane, din judeţul Dâmboviţa, bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc. Din activităţile investigative au rezultat indicii că persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi de mare risc din Bucureşti şi din străinătate, substanţele fiind apoi comercializate în Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii SCCO Dâmboviţa împreună cu cei ai Poliţiei Oraşului Fieni au ridicat circa 350 de grame de cannabis de la mai multe persoane bănuite de consum de droguri.

Poliţiştii SCCO Dâmboviţa, cu sprijinul poliţiştilor specializaţi specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti, Piteşti, Braşov şi Buzău, au efectuat, marţi, 36 de percheziţii domiciliare (34 în Dâmboviţa şi 2 în Braşov). La activităţi au participat şi poliţişti ai IPJ Dâmboviţa, jandarmi ai IJJ Dâmboviţa şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.

“În urma activităţilor, până în prezent, au fost indisponibilizate 27 de telefoane mobile, un laptop, o imprimantă, 3 arme letale a căror deţinere este interzisă, 71 de cartuşe, mai multe grindere şi cântare de precizie, 31.680 de lei şi 1.840 de euro. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 500 de grame de cannabis şi substanţe pulverulente susceptibile a fi stupefiante, mai multe pliculeţe autosigilante şi ustensile pentru porţionarea şi consumul stupefiantelor”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Au fost puse în executare 74 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă