16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAlba Iulia aplică noi restricții pe fondul creșterii ratei de infectare

Alba Iulia aplică noi restricții pe fondul creșterii ratei de infectare

Activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor va fi interzisă, fiind permisă doar prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

În plus, din 18 ianuarie este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, precum şi organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) atât în spaţii deschise, cât şi închise.

Totodată, se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Potrivit hotărârii CJSU Alba, este interzisă şi circulaţia în interiorul oraşului pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Au mai fost dispuse şi alte măsuri pentru diminuarea riscului de infectare.

Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau în funcţie de modificările intervenite în ceea ce priveşte rata de incidenţă.

În ultimele zile, în Alba Iulia rata de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 a fost de peste 3/1.000 de locuitori.

Municipiul Alba Iulia s-a aflat în carantină timp de mai multe săptămâni în lunile noiembrie şi decembrie, după ce rata de infectare a ajuns la 10,07.

În judeţul Alba, rata de incidenţă era duminică de 2,04 la mia de locuitori, cu 772 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19 înregistrate în ultimele 14 zile la nivelul judeţului. 

Cele mai citite

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

Inteligența artificială, limitată în alegerile din România. Tot prostia naturală va dicta rezultatele

IlustrațieȘ Marian Avramescu Mulți politicieni și analiști sunt îngrijorați de modul în care inteligența artificială s-ar putea implica în campaniile electorale din acest an,...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă