Potrivit sursei citate, pe telefoanele mobile din zonă a fost trimis următorul mesaj: “Atenţie! Urs observat în zona Mănăstirii Turnu, din localitatea Călimăneşti. Sporiţi atenţia! Nu vă expuneţi pericolului! Evitaţi zona! În caz de urgenţă apelaţi 112!”.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a precizat că au fost alertaţi şi jandarmii, dar şi reprezentanţii Parcului Naţional Cozia, ai Ocolului Silvic Călimăneşti, precum şi Garda Forestieră Vâlcea, care se deplasează în zonă.
Ursul a fost observat de un angajat CFR, care a alertat autorităţile. În zona respectivă, în urmă cu două zile, a fost găsit cadavrul unei ursoaice, cu labele tăiate de tren.