21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAlertă medicală: Șeful UPU Buzău, infectat cu Covid-19

Alertă medicală: Șeful UPU Buzău, infectat cu Covid-19

UPU Buzău rămâne fără Adrian Zoican, diagnosticat cu Covid-19. Anunțul a fost făcut chiar de șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, unul dintre focarele de noul coronavirus din județ, cu alte 9 cadre medicale infectate.

„Dragi prieteni, va aduc la cunoştinţă că în cursul zilei de astăzi mi-am recoltat un virocult SARS-COV2 deoarece în seara zilei precedente am prezentat dureri musculare şi uşoară rinită, simptomatologie care nu s-a repetat şi astăzi. Cu toate acestea, testul s-a dovedit a fi pozitiv.”, a transmis cadrul medical pe pagina personală de Facebook.

Medicul Adrian Zoican îi roagă pe cei care au intrat în contact cu el în ultimele zile, în cazul în care devin simptomatici, să se adrese UPU-SMURD pentru primirea îngrijirilor medicale.

„Deşi am respectat măsurile de distanţare, regulile de igienă şi de protectie, există totuşi un risc minim de contaminare.”, a mai scris șeful UPU Buzău.

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...
Ultima oră
Pe aceeași temă