14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAmenzi de peste 4 milioane de lei pentru încălcarea obligaţiilor legale privind...

Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru încălcarea obligaţiilor legale privind casele de marcat

Potrivit sursei citate, au fost identificate abateri şi aplicate 450 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4,12 milioane de lei (amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 686 amenzi dispuse este de 3,79 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 322.037 lei.

Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 15 locaţii, astfel: în 12 pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea caselor de marcat, iar în trei locaţii pentru comercializarea de produse accizabile fără timbru fiscal. 87% dintre avertismente au fost aplicate contribuabililor, care la data controlului nu achiziţionaseră noile case de marcat cu jurnal electronic.

“Este important de ştiut că după dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente şi urmează sancţiuni importante: amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor, chiar dacă au fost înregistrate în case de marcat vechi fără jurnal electronic şi suspendarea activităţii comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic. Acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor antifraudă vor continua pentru asigurarea respectării obligaţiilor legale privind dotarea şi utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic”, se mai spune în comunicat.

Cele mai citite

Un străin a fost prins în București cu 8 grame cocaină

La data de 29 aprilie 2024, procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus...

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă