12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă DNA în spitale din Brașov și Harghita pentru achiziţia de echipamente...

Anchetă DNA în spitale din Brașov și Harghita pentru achiziţia de echipamente medicale supraevaluate

Persoanele respective ar fi primit sau le-ar fi fost promise, de către reprezentantul unei firme, sume între 5.000 de euro şi 89.000 de euro.

Procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului teritorial Braşov desfăşoară cercetări penale in rem (faţă de fapte) în legătură cu presupusa comitere, de către mai mulţi funcţionari publici, a următoarelor infracţiuni:

– luare de mită,
– dare de mită,
– trafic de influenţă,
– cumpărare de influenţă,
– abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi a altor infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.

Pentru atribuirea contractelor preferenţiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câştigătoare o anumită firmă.

În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.

Din cercetări a reieşit că activităţile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro şi 89.000 euro.

Un număr de 22 de percheziţii au avut loc, joi, în judeţele Braşov, Harghita şi Iaşi, inclusiv la patru instituţii publice, într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA Braşov. Printre instituţiile la care au avut loc percheziţii se numără Biroul Operaţiuni Speciale Braşov şi Spitalul Miercurea Ciuc.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţie Generale Anticorupţie şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă