12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAutodenunțul unui șofer! Polițiștii au luat în serios anunțul de pe parbrizul...

Autodenunțul unui șofer! Polițiștii au luat în serios anunțul de pe parbrizul unui conducător de tir

Un șofer de TIR din Timiș, care avea o plăcuță în parbriz cu mesajul „am darul băuturii” chiar a fost prins băut la volan.

„Motanul cu clopoței. Șoferul unui autocamion, care circula prin județul Timiș avea o plăcuță, pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce.

În urmă cu câteva ore, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autotren, în orașul Jimbolia, însă conducătorul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea”, se arată într-o postare a Poliție Române.

Uluitor este faptul că șoferul avea o plăcuță pe care scria „Am darul băuturii”.

„Colegii noștri au reușit să îl oprească la câteva străzi distanță. Au stabilit că este vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din Biled, județul Timiș.

Și dacă tot „se lăuda” că are „darul băuturii”, colegii au hotărât să-l testeze, iar rezultatul a fost pe măsură, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai spun polițiștii.

Șoferul a primit amendă și i s-a întocmit dosar penal
Sursa citată mai arată că polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului.

„De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă de 580 de lei, pentru neoprire la semnalul polițiștilor.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă