14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBacău: Patru case şi mai multe anexe gospodăreşti din comuna Buciumi, distruse...

Bacău: Patru case şi mai multe anexe gospodăreşti din comuna Buciumi, distruse de un incendiu

Potrivit acestuia, incendiul s-a manifestat generalizat, iar cele 4 case şi anexele gospodăreşti au fost distruse pe o suprafaţă de circa 600 de metri pătraţi.

“În urma incendiului au fost asistate medical trei persoane cu atac de panică, iar una dintre acestea a fost transportată la spital de un echipaj SMURD”, a spus Andrei Grecu.

El a adăugat că intervenţia pompierilor durează de aproximativ 9 ore.

La misiune participă 25 de pompieri cu 7 autospeciale de intervenţie.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă