20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBirchall: Moartea Ramonei Bulcu este o veste tragică

Birchall: Moartea Ramonei Bulcu este o veste tragică

“Adresez cele mai sincere condoleanţe familiei sale, care se află acum într-un moment de grea încercare. Totodată, asigurăm familia de întreg sprijinul nostru! Dumnezeu să o ierte, iar familiei şi rudelor îndurerate să le dăruiască alinare şi întărire sufletească!”, adaugă Birchall.

Fostul procuror şef al Biroului de Informare şi Relaţii publice din cadrul Parchetului General, Ramona Bulcu, a decedat, vineri, după ce s-a aruncat de la aproximativ 20 de metri din sediul instituţiei.

Poliţia a anunţat că prin apel 112 s-a anunţat că o femeie s-a precipitat de la mare înălţime din clădirea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La faţa locului s-a deplasat Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei şi un procuror criminalist pentru a declanşa cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...
Ultima oră
Pe aceeași temă