19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBirchall: O cooperare mai strânsă cu CEDO reprezintă un obiectiv important al...

Birchall: O cooperare mai strânsă cu CEDO reprezintă un obiectiv important al Ministerului Justiţiei

Potrivit unui comunicat al MJ, principalele teme de discuţie au vizat aspectele referitoare la “Cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României”, precum şi măsurile care se impun pentru a evita condamnarea statului român la penalităţi financiare importante.

Birchall a subliniat că România îşi doreşte o cooperare strânsă cu CEDO, “ţinând cont de numărul mare de dosare care vizează ţara noastră aflate pe rolul Curţii”, menţionează sursa citată.

Din delegaţia CEDO condusă de Linos Alexandre Sicillianos, preşedintele acestei instanţe europene, au făcut parte judecătorul român la CEDO Iulia Antoanella Motoc, şi grefierul şef adjunct, Andrea Tamietti, iar la întâlnire a participat şi agentul guvernamental al României la CEDO, Simona Maya Teodoroiu.

Cele mai citite

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...
Ultima oră
Pe aceeași temă